Începând din anul 2007, Laboratorul de Protecţia Mediului este atestat de către Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor pentru elaborarea studiilor de evaluare a impactului asupra mediului şi a bilanţului de mediu pentru diferite domenii de activitate.
Scopul principal al laboratorului este acela de a efectua analize generale si inspectii de calitate în special privind protectia mediului, dar si unele servicii generale bazate pe suportul tehnic si stiintific oferite de catre specialistii ce activeaza în cadrul acestuia.
Serviciile prestate de personalul din cadrul acestui laborator acoperă o gamă largă de lucrări, respectiv:
- monitorizarea factorilor de mediu pentru stabilirea gradului de poluare al atmosferei unde se efectuează cercetări și măsurători cu ajutorul laboratorului mobil de mediu, respectiv: determinări de imisii pulberi, gaze (CO, SO2, NOx), compuși organici volatili (benzen, toluen, etilbenzen, xilen), ozon, hidrogen sulfurat și nivelul de zgomot ambiant;
De asemenea, efectuăm, prin aria noastră de competență și determinări de emisii pulberi, gaze toxice și COV la sursele staţionare, respectiv la sistemele de exhaustare sau coșuri ale agenților economimici;
Totodată, laboratorul dispune de diferite softuri utilizate în studiile de cercetare cu privire la dispersia poluanților in aer, apă de suprafață și ape subterane. Cu ajutorul acestora, putem estima intinderea poluării de la sursă până la câtiva km depărtare de aceasta, respectiv putem face o evaluare și o prognoză a migrării contaminanților.
Autolaboratorul existent in infrastructura de cercetare a laboratorului Protectia mediului oferă posibilitatea determinarii simultane a unui numar mare de indicatori in-situ pentru componentele de mediu aer, fiind aliniat la cele mai moderne și noi tehnici din domeniu. Are în dotare următoarele echipamente:
- Două gaz-cromatografe, respectiv: cromatograf BETEX pentru determinarea poluanților benzen, toluen, etilbenzen, xilen și alți compuși organici volatili din aerul ambiental, respectiv monitorizarea continuă a hidrocarburilor aromatice sau halogenate Principiul de operare este detector de ionizare cu flacără (FID), prelevare automată cu capcană absorbantă și desorbție din capcană
- gaz cromatograf cu detecție electrochimică pentru analiza produșilor cu sulf și a odorizanților derivați;
- analizoare de gaze, respectiv CO (spectroscopia în infrarosu nedispersiv), SO2, NOx
- Analizor pentru ozon (O3)
- analizor de pulberi cu detecție optică pentru măsurarea simultană a: PM10, PM4, PM2,5 și pulberile totale (TSP),
- stație meteo (viteză, presiune, umiditate, temperatură, radiație globală) cu catarg telescopic de 6m,
- GPS de mare precizie pentru localizare în teren cu busolă electronică,
- butelie multicomponent de calibrare a echipamentelor.
- Sistem IOVIS de achizitionare date
- Laptop vizualizare date
Extinderea ariei de competență a constat în determinarea hidrocarburilor petroliere din apă și sol, precum și grăsimi, uleiuri și lubrefianți cu ajutorul unor noi echipamente achizitionate prin proiectul de Program Nucleu (Analizorul InfraCal 2, Spectrofotometrul cu transformare Fourier in Infraroșu)
În concluzie, Laboratorul de Protecția Mediului a continuat în permanență să se dezvolte, să depășim aşteptările într-o piaţă foarte complexă şi plină de provocări, scopul nostru fiind de a furniza servicii de înaltă calitate, oferind încredere atât beneficiarilor cât și partenerilor noștri.
Certificat de Acreditare nr. LI 374/03.10.2021 emis de către Asociaţia de Acreditare din România – RENAR însoţit de Anexa nr. 4.
Certificat de atestare nr. 399/06.10.2022 emis de catre Asociatia Romana de Mediu pentru elaborarea studiilor de mediu: RIM-2, RIM-7, RA-5, RA-7, RA-13b, BM-2, BM7—–.
Certificat de Acreditare nr. LI 374/03.10.2021 emis de către Asociaţia de Acreditare din România – RENAR însoţit de Anexa nr. 2.
Conducere:
dr. ing. Angelica Gaman – cercetător ştiinţific gradul I – Şef laborator
e-mail: angela.gaman@insemex.ro
Colectiv:
dr. ing. Marius Kovacs – cercetător ştiinţific gradul I
e-mail: marius.kovacs@insemex.ro
Dr. Ing. Sorin Simion – Cercetător Științific gradul I
0254/541621
Email sorin.simion@insemex.ro
drd. ing. Simion Alexandru – Cercetator Stiintific
Email: alexandru.simion@insemex.ro
drd. ing. Lautaru Vlad – Asistent Cercetare Stiintifica
Email: vlad.lautaru@insemex.ro